Atunci când te străduiești cel mai mult să realizezi planuri mărețe, se întamplă ceva ce te expulzează pe o altă orbită.
Așa mi s-a întâmplat și mie în această vară, la birou.
În luna iunie, într-o zi de luni a trebuit să pregătesc un raport. Am muncit la el trei zile și trebuia să-l prezint colegilor din conducere. Singura mea tristețe era că trebuia să prezint lunea, când nici câinele nu e voios. 🙂
Totul era perfect!
Nu mi-au plăcut niciodată prezentările în public, chiar dacă acesta este creat din oameni apropiați, pe care îi întâlnesc zilnic la birou și care îmi sunt dragi.
Prezentarea o aveam în jurul prânzului, ceea ce era bine pe de-o parte pentru că toți se grăbeau să meargă să mănânce.
Eram singură în birou și mă învârteam ca un …oi într-o căldare repetând prezentarea. Mă concentrez bine mestecând gumă. Și uite așa, ronțăiam de zor gumă și repetam.
Cu 5 minute înainte de ședință, îmi arunc guma, îmi aranjez părul și plec spre sala de ședință.
Eram nouă oameni, iar patru dintre noi susțineam prezentări. Eu eram ultima. Toți cei care prezentau se uitau spre mine și zâmbeau fără noimă. Cum stăteam cu toții în jurul mesei, ceilalți colegi se mai întorceau spre mine și zâmbeau de-a dreptul râzând scurt, apoi se întorceau spre cei care prezentau.
Nu mi se părea nimic deplasat deoarece noi râdem mult la birou, iar mulți colegi când vor să se relaxeze vin în biroul în care sunt și eu.
Singurul care nu râdea era directorul general. El era foarte concentrat la fiecare om care prezenta și chiar îi asculta și le adresa întrebări.
Când mi-a venit rândul toți se abțineau cu greu să nu râdă.
M-am întrebat dacă am vreun muc pe față. Cu un gest mega rapid, mi-am verificat fața, dar nimic. M-am gândit să mă opresc, dar știu ca directorul nu suportă să întrerupem ședințele. Iar pe mine mă blochezi foarte rău dacă mă întrerupi. Am început prezentarea și in 5 minute a sesizat chiar și el situația. S-a abținut cu stoicism să nu râdă și m-a lăsat să termin.
La final, când i-am întrebat ce am, m-au ajutat rapid să înțeleg.
Când mă pregătisem eu frumușel, în birou am făcut două gesture consecutive, fără să bag de seamă că primul a atras fatalitatea.
Când mi-am aruncat guma de mestecat la gunoi, următorul gest a fost să-mi aranjez părul. Guma nu apucase să cadă din mâna mea, în gunoi și acum trona minunat în părul meu.
Minunat! O colegă s-a chinuit 10 minute să-mi desprindă guma din păr fără să folosească foarfeca. Norocul meu a fost că nu am părul prea lung și îl am aspru. Astfel, s-a desprins în cele 10 minute.
Deci, voi cum sunteți în ședințe?