Am o cățelușă, Cara, un veritabil câine de luptă și de pază, ea fiind un bichon maltez, de talie medie 🙂 🙂 . Cara va împlini 5 ani, în februarie. Este un bulgăraș alb, cu două mărgeluțe ca și ochișori, plin de voioșie non-stop. Deodată, o vezi alergând cu toată viteza, în cercuri ca să-ți arate cât de fericită și bucuroasă este când e alături de tine.
Când te vede, chiar dacă este pentru prima oară, te iubește cu toată dragostea din lume și abia după te întreabă dacă ești: hoț, musafir, etc…? Sau te latră, dar mai rar. În 5 ani nu a lătrat decât 2 oameni, pe care, probabil, nu i-a plăcut.
E mai mare blana față de ea însăși. Având greutatea spectaculoasă de 4.5 kg, imaginați-vă ce figură are (de fapt, o puteți vedea în poză) 🙂 .
Este o bucurie pentru noi și pentru oricine o știe. E vie, jucăușă, un personaj ce îți oferă în fiecare clipă momente minunate în care nu-și are loc plictiseala. Este un spectacol ambulant 🙂 . Evident, ca și stăpânii. 🙂
Este un câine minunat, pe care l-aș clona, la infinit. Nu distruge niciodată lucruri sau locuri, sapă gropi mici în pământ, pe care le acoperi cu ușurință și latră 🙂 . Fraților, latră! Când începe să latre, o ține o perioadă bună de timp. În general latră la orice atom din atmosferă, din casă, de pe stradă. Latră pe oricine trece pe stradă. Orice frunză care zboară este sfârtecată imaginar de către Cara, lătrând-o, certând-o că îndrăznește să existe în zona ei. Când afară e vijelie, e jale. Ceartă vântul, ne ceartă pe noi, e pregatită de luptă, clar. 🙂
Boabele Royal Canin Mini-adult, bobițe de dimensiunea unei unghii sunt de bază în mesele ei. Dar mai primește și mici bucăți de friptură, morcovi, mere, orez, etc… Nu asta este important și nici o să vă detaliez acum meniul ei, dar vreau să vă povestesc un episod legat de Cara, iar mâncarea este prezentă în scenariu.
Acum 3 săptămâni, într-un weekend, am avut friptură la grătar. La finalul prânzului, m-am dus să-i dau și Carei. Mă aștepta, lingându-se pe bot (așa cum face mereu 🙂 ), iar mărgeluțele îi sclipeau. S-a așezat cuminte și mă aștepta să termin de pus în castronel. În timp ce-i pregăteam bucățile de carne, am sesizat că o bucată, cu zgârci cu tot, era destul de mare pentru ea.
Soțul meu era în altă încăpere, dar putea să vadă direct ce fac eu. Omul, fiind surpins de timpul pe care îl alocam Carei, și totodată fiind mirat de cumințenia bietului cățel, mă întrabă:
– Ce faci?
– ?!
Eu nu-i puteam răspunde, chiar în momentul acela, pentru că îi rupeam Carei, cu dinții mei, bucata mare de carne și zgârci în bucățele.
M-am întors către el și cu gura plină, i-am explicat gestul.
-Dar… e câine, a spus omul printre hohote de râs, șocat de descoperirea unui alt nivel al lui Păcală sau al verișoarei lui Păcală.
Am finalizat operațiunea și am lăsat și bietul cățel să se bucure de bucatele preparate adecvat. 🙂
-Dar e un câine mic și nu vreau să se înece, i-am explicat soțului meu, crezând că se va opri din râs. Boabele ei sunt mici, deci m-am gândit că trebuie și carnea, la fel.
Voi, aveti animale?
Sursa foto: arhiva personală