Mama mi-e dragă ca ochii din cap. Doar ea mi-a mai rămas dintre cei doi părinți. Cuvintele sunt mici ca să cuprind în ele dragostea mea pentru mama.
E un spirit liber și întotdeauna, alături de mama, am reușit să mă liniștesc, să gândesc mai limpede, să mă pot concentra, etc…
Ființă dulce și veselă, chiar și în clipele cele mai grele a găsit tăria să se ridice și să râdă în fața necazului.
Mama mea face numai boacăne, că doar trebuie să semăn și eu cu cineva.
Anul trecut, într-o zi de mai, am rugat-o pe mama să facă niște clătite. Eram la birou și-mi sună telefonul:
-Draga mea… 🙂 am făcut clătitele 🙂 🙂 , se auzi mama, de la celălat capăt al firului, râzând.
-Merci mult, dar de ce râzi?
-Păi… 🙂 am făcut clătitele, dar 🙂 sunt diferite de cele…normale.
-?!
-Știi, am folosit apă minerală din două sticle. Primele trei clătite le-am făcut cu un rest de apă minerală pe care o aveai în cămară. Pe alea le-a mâncat fiul tău 🙂 . Și pentru restul clătitelor am deschis a doua sticlă 🙂 și după ce am făcut destule, am simțit că miroseau a 🙂 🙂 …țuică.
-CUM? Ai făcut clătite cu ȚUICĂ? Mamă!!
-Da, dar nu a mâncat încă nimeni din ele. Abia le-am terminat și te-am sunat. 🙂 Nu sunt groaznice, eu zic să nu le arunci, dar tu decizi. Și au iesit așa…pufoase.
Am rămas cu mobilul în mână, după ce am închis cu ea. Mi-am amintit că soțul meu a adus în cămară o sticlă de țuică într-o sticlă identică cu apa minerală pe care o consumăm, dar a uitat să o eticheteze. Mereu le organizează, cu etichete ce conțin: denumirea produsului, dată, zona de unde are produsul, etc… Eee, de data aceasta a uitat, iar eu nu am verificat.
Și uite așa, am ajuns acasă hotărâtă să arunc clătitele, dar am gustat una și…surpriză. Nu erau deloc grețoase. 🙂 Nu miroseau cum mi-am imaginat. Aveau doar un mic iz. Și astfel, le-am preparat la cuptor, umplute cu brânză. Au ieșit foarte bune. Dar am mâncat doar eu și soțul meu. I-am dus și mamei ca să râdem de rezultat. 🙂
Voi ce pățanie din bucătărie ne puteți povesti?
Sursa foto: Pexels