Am avut nevoie zilele trecute de cartea de identitate.
Ce bine e acum cu aceste acte. Mult mai simplu și chiar mai igienic.
Și îmi amintesc de buletin pentru că am avut un episod legat de acest act de identitate și vreau să vă povestesc și vouă.
Eram în ultimul an de liceu și am primit un rucsăcel, din piele. Eram atât de încântată de el că îl purtam după mine, peste tot. Avea un compartiment mare unde îndesai tot și evident, nu găseai niciodată nimic, 🙂 dar avea și un buzunărel la spate, unde îmi țineam portofelul.
Într-o zi, ieșisem de la liceu și la metrou, la Piața Unirii, când să-mi scot cartela, constat că nu mai am portofelul.
„Off”, m-am gândit eu cu tristețe pentru ca bani nu prea aveam în portofel, dar aveam buletinul: acel carnețel gri cu mai multe file în interior.
M-am conformat pentru că vina era a mea. Eu îmi pusesem portofelul în acel buzunărel exterior, fără să mă gândesc că astfel, îi invit pe toți să-l ia.
După 3 zile de la incident, primesc telefon, pe fix, de la un domn care lucra la Metrorex și-mi comunica că mi-au găsit portoflelul, la Unirii.
M-am prezentat la ora stabilită, tot la metrou la Unirii, să-mi recuperez portofelul. O doamnă de la ghișeul de informații mi-a întins o punguță transparentă în care era portofelul. Mi-a explicat rapid că fusese aruncat de către hoț, într-o zonă insalubră, de lângă scările rulante.
Când am ajuns acasă și am desfăcut punguța, am înteles, instant, ce însemna “zona insalubră”. Și cred că și voi… în acestă clipă. Am recuperat doar buletinul, restul a fost aruncat la gunoi. Dar și buletinul suferise deteriorări. Mi-am propus să-l schimb după o perioadă, dar m-a prins si facultatea cu el, așa, în punguță. Filele se desprindeau mai greu, unele de altele, dar putea fi utilizat.
Într-o zi, eram la secretariatul facultății și doamna secretară trebuia să-mi vizeze o adeverință. I-am dat buletinul, fără punguță, iar doamna, conștiincioasă a început să completeze adeverința utilizând informații din buletin. Practic, aveai totul în primele 2, 3 file, dar habar n-am de ce, femeia a început să dea filă după filă, iar acolo unde 2 sau mai multe file erau lipite, se chinuia să le desprindă înmuindu-și degetul arătător în gură, apoi dădea fila, degetul în gură și din nou pe buletin.
-Aaa.., am murmurat eu.
-Ai spus ceva?
-Nu!
Mi-am dat seama că este tardiv să-i spun să nu se atingă prea mult de buletin pentru că a zăcut în .., dar nu mai avea sens. Plus ca nu a întrebat nicio secundă de ce arată buletinul, așa…mai ponosit și urât mirositor.
Well, îmi pare rău și acum de situație.
Voi v-ați recuperta acte furate sau pierdute?