Sunt mamă de băiat, dar nu acesta este subiectul din această relatare. Suntem o familie veselă și vie și ne bucurăm de fiecare zi împreună, cu bune și cu rele. Fiul meu ca și soțul meu sunt oameni frumoși, cu un simț al umorului foarte dezvoltat și mulțumesc cerului pentru acest dar.
Anul acesta este un an mai greu pentru că este an cu capacitate (clasa a VIII-a). 🙂 🙂 Fețele zâmbitoare le pun ca și haz de necaz. Stresul este la mine, nu la băiatul meu. 🙂
Am pornit povestirea cu scopul de a vă împărtăși ceva haios. În week-end, am dat peste o cutie cu unele jucării și lucruri de când era fiul meu mic. Doamne, am râs mult, cu toții, de ceea ce ne-am amintit privind cutia. Personajul principal, însă, l-a ocupat Bilga, văcuța prietenoasă.
Întotdeauna mi-am dorit să-mi fac copilul să râdă. Când avea 3 ani am cumpărat această marionetă minunată, de la Ikea (pe care o recomand tuturor părinților), iar fiul meu a botezat-o Bilga. Din acel moment, Bilga a devenit cea mai bună prietenă a lui. 🙂 Eu eram cea care o purtam pe mână pe Bilga, iar vocea era doar a ei, nu a mea. 🙂
În fiecare seară, după baie, în preajma orei de culcare, puiul de om îi povestea Bilgăi tot ce făcuse la grădiniță și multe alte detalii de peste zi. Mie nu mi le povestea cu atâta răbdare și cu așa lux de amănunte. Bilga îi “mânca ciorapii” și degetuțele de la picioare și îl asculta cu mare atenție. Iar el râdea în hohote cu ea și o asculta cu mult drag. Tot ea îi citea poveștile preferate, în unele seri sau îi spunea povești inventate, cu personajele lui preferate.
Când îi veneau prietenii în vizită (cât a fost mic) le-o prezenta cu siguranță pe Bilga, iar eu trebuia “să prestez”.
Bilga a participat și a susținut petrecerea aniversară a verișorului mai mic. O oră și jumătate i-a făcut pe copii să râdă și să recite poezii (unele inventate), să cânte, să danseze, etc..
Deci, dacă sunteți în impas, puteți să vă căutați o Bilga. 🙂
Voi ce jucărie buclucașă aveți pentru copii voștri sau ai altora?
Sursa foto și video: arhiva personală